Strategia şi politicile de resurse umane

Strategia şi politicile de resurse umane ale APAVITAL S.A. sunt direcţionate spre îndeplinirea obiectivului strategic general de transformare şi consolidare a companiei într-un operator regional de referinţă pe zona Moldovei, şi nu numai, care să furnizeze servicii de alimentare cu apă şi de canalizare la nivelul standardelor europene. 

 

În acest sens, strategia de dezvoltare a companiei și în mod particular, strategia de resurse umane, urmăresc conştientizarea importanţei capitalului uman, atragerea, dezvoltarea şi motivarea capitalului uman care să asigure în orice moment realizarea în condiţii de eficienţă a unor servicii moderne orientate spre creşterea satisfacţiei clienţilor.

Reproiectarea structurilor organizatorice şi de personal funcţie de etapele de dezvoltare ale companiei şi de tehnologiile aplicate, îmbunătăţirea continuă a performanţelor individuale şi de grup şi implicit creşterea productivităţii muncii, instruirea permanentă a angajaţilor prin centrul propriu de pregătire şi perfecţionare profesională al companiei precum şi încurajarea creativităţii personalului constituie în egală măsură obiective strategice aflate în atenţia Serviciului de Resurse Umane.

 

Şef Serviciu Resurse Umane

Ing. Vicu GRASU